Urgența de sănătate a avut un impact dramatic asupra sănătății mintale a oamenilor fără adăpost. Când ne confruntăm cu o criză, sănătatea minții noastre este prima afectată. Paradoxal, sănătatea mintală este primul lucru care ne ajută să rezistăm și să supraviețuim crizei. În mijlocul actualei crize provocate de COVID19, ca asociație ajutam personale fără adăpost, consultându-i noi am înțeles ca ei au nevoie mai mult ca oricând de capacitatea noastră de autoliniștire. Prin vorbele noastre încercăm să-i liniștim să nu se sperie sau să intre în criză din cauza virusului. Beneficiarii noștri au profitat de acest duș social ajutându-i să se spele, să fie curați și să le întărească sănătatea mintală.

În astfel de vremuri de incertitudine, lipsurile pe care le resimt persoanele vulnerabile se adâncesc și mai tare. Și in aceste vremuri grele, Asociația Opera don Guanella, este alături de cei care nu au posibilitatea de a se apăra in fata pandemiei cu coronavirus, ba mai mult, sunt lipsiți și de alimentele de bază. Împreuna cu voluntarii noștri, le-am oferit un strict necesar alimentar dar și igienic celor lipsiți și săraci, care trăiesc in condiții precare, unii dintre ei chiar sub cerul liber. Respectând condițiile autorităților, am reușit sa ajungem la ei, nu putem fi surzi la strigatul și nevoile lor. Ne protejam și suntem precauți, dar trebuie sa fim alături și de cei care au nevoie de ajutorul nostru. Atâta timp cât vom putea și condițiile ne vor permite, noi le vom fi alături. Suntem binecuvântați să avem în echipă oameni inimă mare care depun efort, energie și resurse ca Iași să se facă bine. 

         Și în aceste vremuri grele, Asociația Opera don Guanella, este alături de cei care nu au posibilitatea de a se apăra în fața pandemiei cu coronavirus, ba mai mult, sunt lipsiți și de alimentele de bază. Dorim  să oferim produse alimentare şi de igienă persoanelor aflate în izolare, familiilor vulnerabile, monoparentale, celor cu mai mulți copii, afectate de sărăcie, care și-au pierdut sursa de venit din cauza pandemiei, familiilor izolate, persoanelor în vârstă, copiilor în situații de risc, femeilor victime ale violenței domestice, persoanelor fără adăpost.

fam (17)
fam (17)

fam (15)
fam (15)

100ef1f0-4a11-4aa5-a951-cab479794fb4
100ef1f0-4a11-4aa5-a951-cab479794fb4

fam (17)
fam (17)

1/26