Search

Identificarea și Cartografierea Personaleor Fără Adăpost


Am început Identificarea și cartografierea persoanelor fără adăpost pentru Înființarea serviciului ”Duș social”. Proiectul „Înființarea serviciului ”Duș social” pentru persoanele fără adăpost” este derulat de Asociația Congregația Slujitorii Carității – Opera Don Guanella cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge.

Scopul proiectului este creșterea calității vieții și încadrarea în societate ca membri activi, care se pot bucura în mod egal de drepturile și responsabilitățile lor ca cetățeni, a unui număr de 110 persoane fără adăpost din municipiul Iași. Managerul proiectului, Educatorul specializat și Voluntarii merg pe teren în fiecare zi acolo unde sunt beneficiarii noștri. Între oamenii nevoiași putem vedea, cu adevărat, dificultățile uriașe cu care se confruntă. Sunt mulți, cei care locuiesc pe stradă. Sunt fără adăpost. Sunt ultimii cărora li se acordă puțină atenție în zilele agitate din viața de zi cu zi, și cu atât mai puțin astăzi, când teama de infecția cu Coronavirus a devenit singurul gând recurent. Acesta nu este momentul pentru indiferență, deoarece întreaga lume suferă și trebuie să fie unită în fața pandemiei. Acești frați și surori mai slabi, care populează orașele și suburbiile din fiecare parte a lumii, nu ar trebui lăsați singuri. E punctul nostru de plecare. Mai mult decât atât, stăm de vorbă cu ei, aflăm ce alte probleme mai au și îi îndrumăm. Căutăm să îi ajutăm cu nevoile imediate, care uneori țin de supraviețuire, prin echipa de teren. Astfel, până în prezent voluntarii noștri împreună cu managerul de proiect au identificat și cartografiat 50 de persoane fără adăpost, care într-un mod voluntar au exprimat dorința de a beneficia de serviciile oferite prin proiectul acesta.

Continuăm să mergem pe drumul nostru mic și bun, sprijinind, motivând oamenii fără adăpost. În cadrul programului "Înființarea serviciului ”Duș social”, persoanele aflate în situații dificile și care se confruntă cu probleme fizice, dar mai ales sociale vor primi ajutor din partea noastră.

Credem în puterea realizărilor mici! Împreună, constant și din inimă, micile realizări bune construiesc binele cu adevărat mare. Pentru Asociația Congregația Slujitorii Carității – Opera Don Guanella, platforma de responsabilitate socială Realizări mici înseamnă implicare și construcție pe termen lung, dăruire, angajamentul de a aduce schimbarea în mod constant.


Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

11 views0 comments

Recent Posts

See All
CONTACTEAZĂ-NE

Nr.7, Plopii Fără Soț,

Bucium, IAȘI,

Romania

FII CONECTAT CU  NOI
ABONEAZĂ-TE!

În toate să fie iubire